Medici sancționați la Bacău

În urma anchetei Direcţiei de Sănătate Publică Bacău s-a descoperit că cei trei medici care au consultat-o pe fetiţă nu şi-au îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu. Doctorii urmează să fie sancţionaţi disciplinar pentru greșelile medicale pe care le-au comis și dezinteresul cu care au tratat acest caz. Părinții fetiței cer să se facă dreptate. Comisia de disciplina a spitalului Judeţean Bacău va hotărî în ce mod vor fi sancționați medicii vinovați.

Fetiţa din judeţul Bacău a fost muşcată de un câine la mijlocul lunii februarie. Deși aceasta a fost adusă la spital, medici nu i-au acordat tratamentul necesar în cazul muscăturilor de câine . Abia pe 25 februarie, adică la o săptămână de la consultaţiile primite la Spitalul Judeţean Bacău, fetiţa a ajuns Spitalul de Pediatrie Bacău din cauză că avea febră mare. Aici s-a constatat că micuța avea rabie. Copila a fost transferată de urgență la Spitalul ,,Sfântul Spiridon” din Iaşi, dar a decedat pe 27 februarie.

Redactor: Raluca Damian