Medgidia este gazda unui spectacol de muzică populară

Festivalul organizat la Medgidia se adresează iubitorilor de folclor şi tradiţii româneşti.

Nici comercianţii nu stau mai prejos. Cu bucate ales, blănuri naturale, vase de ceramică şi chiar produse cosmetice îi aşteaptă pe oameni, în centrul oraşului, în Piaţeta Decebal. Doamnele care îşi doresc o haină nouă pentru anotimpul rece, pot vizita standul de blanuri naturale.

Şi dacă vi se face foame de la atâta colindat, comercianţii vă aşteaptă la standul de produse alimentare, garnisit cu mititei, pastramă şi cârnaţi.

Spectacolul va fi condimentat cu surprize şi premii din partea organizatorilor.

Există şi cetăţeni nemulţumiţi de faptul că se organizează mult prea des spectacole şi târguri în Medgidia.

Aceştia susţinut că sunt efectiv îmbâcşiţi de mirosul de grătare şi de gunoaiele pe care le lasă în urmă, ca de fiecare dată, petrecăreţii.

Festivalul de muzică populară începe la 18:30 în Piaţetei Decebal din Medgidia. Oamenii sunt aşteptaţi să petreacă pe muzică populară, alături de soţii Mariana şi Mihai Călin.

Reporter: Simina Lupu ; Imagine: Valentin Tutu