Medalii importante pentru Arhiepiscopia Tomisului

Saptamana trecuta, la Sochi, în Rusia, a avut loc festivitatea de premiere a ”Jocurilor mondiale ale corurilor”. La această competitie, Arhiepiscopia Tomisului a fost reprezentata de doua corale: „Armonia” si „Teodoxa”. Ambele au fost înscrise la sectiunile: Cor barbatesc de camera si Muzica sacră a cappella.

Corala bărbătească ortodoxă „Armonia”  a fost premiată cu medalie de aur la secţiunile Cor bărbătesc de cameră şi Muzică sacră a cappella. La rândul său, Corala bărbătească ortodoxă „Teodoxa” a câştigat aurul la secţiunea Cor bărbătesc de cameră şi argint la secţiunea Muzică sacră a cappella.

Corala bărbătească „Armonia” a fost înfiintată în anul 2001, în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, iar doi ani mai târziu a intrat sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului. Corala este formată din preoti, diaconi si studenti ai Facultătii de Teologie si abordează un repertoriu diversificat, compus atât din piese religioase, folclor românesc, colinde tradiţionale româneşti şi străine, cât şi din piese din repertoriul clasic universal. Armonia a participat la numeroase concursuri si concerte, atât în tară, cât si în străinătate.

Reporter: Simona Tiron ; Imagine: Valentin Cerbanescu