Meci de fotbal cu final neaşteptat pe stadionul Flacăra din Năvodari (VIDEO)

Meciul dintre Săgeata şi FC Botoşani, contând pentru etapa a 11-a din Liga a doua la fotbal s-a încheiat cu 2-1, în favoarea gazdelor. Scorul a fost deschis în minutul 13, de botoşăneni, prin Mbella.

Deşi au evoluat în doar 10 jucători după eliminarea lui Ursu în minutul şase pentru un fault în careu, moldovenii păreau că vor fi câştigători. Însă prelungirile au adus o surpriză de proporţii! În minutul 90, năvodărenii egalează prin Diaby şi doar 3 minute mai târziu Muşuroia şutează în poarta lui Stamatin de la 6-7 metri pecetluind soarta partidei. Mulţumită acestei victorii a reuşit să urce pe locul trei în clasamentul seriei este a ligii secunde.

Formaţia antrenată de Aurel Şunda a demonstrat, din nou, că este o forţă redutabilă pe teren propriu putându-se lăuda că nu a pierdut nicio partidă disputată acasă.

Reporter: Catalin Schipor ; Imagine: Victor Nita