Mazăre, 30 de zile în „beciul domnesc”?

După mai multe ore de audieri primarul Constanţei, Radu Mazăre a fost reținut pentru 24 de ore și procurorii au cerut instanței arestarea lui preventivă pentru trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor, Mazăre ar fi adus primăriei Constanţa, prin contractele semnate, un prejudiciu de 26 de milioane de euro. Primarul Constanței a primit sentința după ce a fost acuzat într-un dosar că a luat mită nouă milioane de euro, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, de la firme pe care le-a sprijinit în obținerea de autorizații și respectiv câștigarea unei licitații. În acelaşi dosar urmează să se analizeze şi propunerea de arestare preventivă a omului de afaceri Sorin Strutinsky.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat şi primit circa două milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanţa. Procurorii mai spun că sumele de bani ar fi fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky. Vizat de procurori este și deputatul PSD, Eduard Martin, care i-ar fi dat edilului Mazăre 7 milioane de euro pentru ca firma pe care o deține, Polaris M Holding, să câștige licitația pentru salubrizarea municipiului Constanța. Societatea a câştigat prima licitaţie în anul 1998, semnând atunci un contract valabil pe zece ani. În 2008, contractul pentru serviciul de salubrizare cu Primăria Constanţa a fost reînnoit, în urma unei noi licitaţii. Între firma de salubrizare și primărie a fost încheiat un contract cu un cost total estimat de 335 milioane de euro.

Redactor: Sorin Hulubei