Materie nouă la clasele a VI-a și a IX-a

Elevii din clasele VI şi IX ar putea avea, săptămânal, o nouă disciplină obligatorie – Educaţie şi cultură media. Cursul urmează să dezvolte abilităţi de a identifica ştirile false şi să cunoască fenomenul fake news. Propunerea legislativă a fost înregistrată la Camera Deputaților și urmează să ajungă la Senat.

Materia propusă va include obligatoriu predarea teoriilor comunicării, formarea unui mecanism critic şi analitic de recepţionare al ştirilor, identificarea manipulării informaţiei în beneficiul unor interese extremiste sau anti-democratice, filtrarea unor informaţii care au scopul final îngrădirea şi ameninţarea unor drepturi fundamentale şi identificarea ştirilor false.

“Prezenta lege reglementează introducerea disciplinei «Educaţie şi cultură media» ca disciplină obligatorie, o oră pe săptămână, pentru elevii claselor a VI-a şi, ulterior, elevii claselor a IX-a”, se arată în Legea pentru introducerea disciplinei.

Potrivit propunerii legislative, cursul va fi predat de profesorii de Limba Română, Istorie, Cultură Civică sau Filosofie, care vor fi pregătiţi, în fiecare an, pentru a preda disciplina. De asemenea, Ministerul Educaţiei Naţionale va forma un grup de lucru care va include în mod obligatoriu reprezentanţi ai facultăţilor care pregătesc specialişti în domeniul comunicării şi mass-media, organizaţii non-guvernamentale, care vor elabora un plan de formare al profesorilor, precum şi metodologia disciplinei.

“Dezvoltarea fenomenului «fake news» generează o criză pentru societatea contemporană şi ameninţă inclusiv buna funcţionare a democraţiilor liberale cu riscuri asupra securităţii şi siguranţei naţionale”, se arată în expunerea de motive.

Totodată, se mai spune că fenomenul «fake news» este un pericol la adresa democraţiei şi poate conduce, de exemplu, la creşterea sentimentelor anti-europene sau xenofobe. Proiectul de lege a fost propus de deputatul Ovidiu Alexandru Raeţchi și a fost înregistrat la Camera Deputaţilor, primul for sesizat, după care va ajunge la Senat, for decizional. Legea va intra în vigoare în doi ani de la adoptare.

Redactor: Cristina Niță