Măsuri pentru combaterea comerțului ilicit

Direcția Generală Poliția Locală Constanța a prezentat un raport de activitate al lunii iulie. Acesta cuprinde ansamblul măsurilor intreprinse de polițiștii locali în vederea combaterii comerțului ilicit pe plajă.

În luna iulie,  polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acţionat permanent pentru siguranţa constănţenilor şi turiştilor aflaţi pe litoralul românesc. Cei care au fost surprinşi că desfăşoară acte de comerţ ilicit au fost sancţionaţi contravenţional, iar mărfurile supuse comercializării neautorizate și sumele de bani rezultate au fost confiscate. Astfel, în urma verificărilor efectuate pe plaja din Staţiunea Mamaia, Modern si 3 Papuci, poliţiştii locali constănțeni au aplicat 311 amenzi contravenţionale în valoare totală de 197.250 lei. Echipele de control au dispus măsura confiscării banilor proveniți din exercitarea faptelor ilicite și a mărfurilor supuse comercializării neautorizate. Au fost reținute 3530 bucăți de porumb fiert, 33 kilograme de zmeură, 105 sticle cu nămol și alte sute de produse alimentare,

Acţiuni similare vor continua până la restabilirea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit pe plajă.

Redactor: Sondra Sandu