Măsuri de ultimă oră

Autoritățile române iau măsuri drastice pentru stăvilirea epidemiei de coronavirus. România se pregăteşte pentru fazele 3 şi 4.

Una dintre aceste măsuri este distribuţia, în afara ţării, a medicamentelor sau a materialelor sanitare pentru tratarea COVID-19, care va fi suspendată.

De asemenea, restricţionarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment în spaţii închise cu participarea a peste 100 de persoane, se va prelungi până la data de 31 martie.

Măsuri au fost luate și în ceea ce privește angajații  instituțiilor publice. Prin urmare, programul de lucru al angajaților va fi decalat , astfel încât aceştia să înceapă activitatea la trei ore diferite, pentru evitarea aglomerării transportului public şi reducerea riscului de infecţii.

Totodată, Arafat a dat asigurări că în prezent nu se pune problema închiderii Bucureştiului.

Precizăm că, potrivit secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, în aceasta perioadă, inspectorii sanitari au dat amenzi însumând 300.000 de lei celor care nu au respectat izolarea. Nici Constanța nu face rabat la nerespectarea izolării. Prin urmare,  în prezent, la nivelul Județului, au fost date trei amenzi, în valoare de 10.000 de lei fiecare, persoanelor care nu au respectat regimul de izolare la domiciliu.

Redactor: Oana Jărloianu