Masă caldă pentru copiii-romi din Mangalia

Printr-un proiect social demarat de municipalitate prin Serviciul Public de Asistenţă Socială, micuţii Grădiniţei nr. 4 vor primi, zilnic, o masă caldă.

Bucuria lor a fost imensă atunci când au avut ocazia să îl cunoască personal pe primarul oraşului. Chiar dacă mai este ceva timp până la sărbătorile de iarnă, copiii au fost încântaţi să afle că Moş Nicolae şi Moş Crăciun vor trece şi pe la ei, dar cu o condiţie.

Cei 32 de copii de etnie romă învaţă într-o clasă din cadrul Grădiniţei nr. 4, care a fost amenajată special pentru ei, în urmă cu zece ani, prin parteneriatul dintre ONG-ul “Salvaţi Copiii”, Primăria Mangalia şi ISJ Constanţa. Iar părinţii sunt împăcaţi cu  gândul că soarta copiilor lor va fi alta, dacă merg la şcoală.

Intitulată sugestiv “Primii Paşi”, grupa socială din cadrul grădiniţei a avut iniţial 20 de copii. Apoi, numărul lor aproape s-a dublat, semn că părinţii acestor copii îşi doresc o viaţă mai bună pentru ei. Scopul pentru care a fost înfiinţată această clasă specială a fost acela de a preveni abandonul şi eşecul şcolar în rândul copiilor de etnie romă.

reporter: Ramona Ganescu ; Imagine: Constantin Blanaru