Marș al motocicliștilor în Mamaia

La un an distanță de la teribilul accident din stațiunea Mamaia, în urma căruia motociclistul Paul Pavel și-a pierdut viața la doar 20 de ani, prietenii care împart aceeași pasiune extremă au refăcut traseul morții, în semn de omagiu.

Data de 26 septembrie este scrisă cu negru în calendarul familiei și prietenilor lui Paul Alexandru Pavel. În urmă cu doi ani, tînărul de 20 de ani, s-a urcat la volanul bolidului său pe două roți și a făcut ultima cursă prin stațiunea Mamaia. Un drum care s-a sfîrșit brusc, în dreptul unui hotel situat spre capătul stațiunii, cu o explozie care a alarmat un oraș întreg. Paul Alexandru s-a izbit violent cu motorul într-o macara al cărei şofer nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers. Impactul violent a fost urmat de un incendiu de proporții, iar motociclistul a fost azvârlit sub utilajul cuprins de flăcări. Tînărul a ajuns în stare critică la Spitalul Clinic Județean Constanța, apoi a fost transferat la Spitalul Floreasca din Capitală, însă medicii nu l-au mai putut salva. Anul acesta, zeci de motoare au trecut pe la locul accidentului, aici unde motocicliști din toată țara au venit pentru a-i aduce un omagiu prietenului mort.

Redactor: Andreea Barbu