Marginalizați de societate, uitați de autorități

Condamnați la sărăcie. Este povestea tristă a două familii din Municipiul Medgidia care se luptă să supraviețuiască fiecărei zile. Nu mai e mult și riscă să piardă și acoperișul pe care-l mai au deasupra capului. Adapostul cu două camere în care trăiesc patru adulți și nouă copii se poate prăbuși în orice moment. Deși barbații mai lucrează cu ziua abia reușesc să plătească chiria și să pună ceva pe masă.

Dacă ajungeți pe strada Ion Corvin la numărul 3 în spatele unui gard improvizat veți găsi un adăpost cu două camere, unde își duc zilele 13 suflete. Tavanul cade pe ei iar condițiile de supraviețuire sunt la limită. Este un real pericol să trăiești într-un loc ca acesta. Deși din puținul pe care-l au sunt la zi cu plata chiriei, oamenii spun că din partea autorităților nu au primit decât promisiuni.

Singura lor sursă de apă provine de la vecini. Zi de zi sunt nevoiți să care cu butoaiele lichidul indispensabil și să spele rufe afară în frig.

Cealaltă familie are doi copii cu handicap, iar condițiile de viață sunt și mai crude. Din cauza bolii de care suferă unul dintre copii abia a reușit să ne spună că și ei au nevoie de casă și de apă. Chiar dacă pare de neconceput am avut trista experiență să cunoaștem aici niște copilași care nu cereau decât mâncare. Hrana lor zilnică este asigurată de pachețelele pe care le mai primesc de la Biserică.

Singura sursă de venit pentru cele două familii o reprezintă alocațiile, ajutorul de handicap și munca cu ziua atunci când găsesc.

Copiii cu dizabilități au nevoie de îngrijiri speciale, iar ajutorul pe care îl primesc de la stat nu le ajunge pentru a putea repara acoperișul și locuința. De la autorități au primit același promisiuni. Așteparea însă nu a avut niciun rezultat până acum iar speranțele lor sunt aproape pierdute.

Oamenii nu cer și nu vor nimic pomana. Își doresc ca autoritățile să le asigure un adăpost sigur și un loc de muncă stabil.

Pentru aceste familii fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire. Fiecare pachețel cu mâncare primit reprezintă o binecuvântare și sunt recunoscători tuturor celor care îi ajută.

Redactor: Andreea Barbu