Marea sărbătoare a Înălțării Domnului este și zi de pomenire a Eroilor Neamului

De Înălţarea Domnului, Biserica Ortodoxă Română face praznic de pomenire a eroilor. În toate lăcaşurile de cult din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii – ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile – care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Totodată, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

Ceremoniile de la Constanța s-au desfășurat la Monumentul Eroilor căzuţi în Al Doilea Război Mondial şi la Grupul Funerar al Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989. Alături de veteranii de război au depus coroane reprezentanți ai instituțiilor statului, ai Poliției, Armatei și Jandarmeriei, dar și urmașii eroilor căzuți în decembrie ’89.

În spiritul tradiţiei europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de sărbătoare naţională. Există şi tradiţia de a respecta mormintele cetăţenilor străini căzuţi pe teritoriul ţării noastre,  indiferent dacă ne-au fost aliaţi sau inamici.

Reporter: Cosmin Bele ; Imagine: Alex Ionescu