Marathon Kayak 2018

Sportivi români și străini s-au întrecut în weekend în cadrul competiției Marathon Kayak. Evenimentul a fost organizat de Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România, cu prilejul Zilei Scafandrului Român, sărbătorită anual pe 1 octombrie. Maratonul de kaiac l-a avut ca invitat de onoare pe Ivan Patzaichin. 

47 de salvamari, kaiaciști legitimați la cluburi sau simpli amatori de mișcare din țară și străinătate, s-au aliniat la startul celei de-a patra ediții a “Marathon Kayak 2018” desfășurate pe Lacul Tăbăcărie din Constanța.

Fostul mare sportive Ivan Patzaichin a fost cel care a onorat startul cursei de 42 de kilometri.

Întrebat de ce părere are despre viitorul acestui sport, Patzaichin a precizat că tinerii ar trebui să fie îndrumați către practicarea lui și cei în măsură, de la nivel înalt, să îl facă cât mai atractiv pentru copii.

A patra ediție a „Marathon Kayak“  a fost organizată de către Asociaţia Naţională a Scafandrilor şi Salvamarilor din România. Întrecerea a durat aproximativ șapte ore.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: George Dima