Mapamond în 60 de secunde (19.09.2015)

Ministrul ungar al Apărării, Istvan Simicsko, a mobilizat o parte din rezerviştii voluntari ai armatei, pentru a ajuta autorităţile să facă faţă crizei imigraţiei, relatează agenţia oficială MTI, citată de Reuters în pagina electronică. Ministrul a luat această decizie la cererea şefului Statului Major General al armatei ungare. Rezerviştii vor fi trimişi în primul rând în garnizoanele rămase goale după ce soldaţii au fost mobilizaţi la frontieră, dar ar putea primi şi alte sarcini. Ungaria este implicată într-o dispută cu vecinii săi Serbia şi Croaţia, în condiţiile în care cele trei ţări se străduiesc să facă faţă numărului mare de imigranţi.

Cutremurul urmat de tsunami care a lovit puternic nordul și centrul Chile s-a soldat cu 13 morți și șase dispăruți, potrivit unui nou bilanț prezentat vineri, la 48 de ore după catastrofa ale cărei pagube afectează mii de persoane. De asemenea, șase persoane sunt date dispărute după cutremurul de pământ cu magnitudinea 8,3 care a avut loc în cursul nopții de miercuri spre joi și a fost urmat de tsunami.

Statele Unite și cinci țări europene, Franța, Italia, Germania, Spania și Marea Britanie i-au îndemnat vineri pe libieni să se pună de acord asupra unui guvern de uniune națională până la sfârșitul lunii septembrie, cu scopul de a deschide calea unui ajutor economic și de securitate pentru această țară, scrie AFP. Emisarul ONU pentru Libia, Bernardino Leon, a fixat dats de 20 septembrie ca limită pentru a se ajunge la un acord între parlamentul cu sediul în capitala Tripoli, și cel de la Tobruk, singurul recunoscut de comunitatea internațională.

O fetiță siriană de cinci ani s-a înecat sâmbătă și mai mulți migranți sunt dați dispăruți după naufragiul ambarcațiunii lor care încerca să ajungă din Turcia în Grecia, informează agenția de presă elenă ANA. Tragedia a venit la o zi distanță după moartea altei fetițe siriene de patru ani. Trupul copilei de patru ani a fost găsit pe o plajă din regiunea Cesme, în vestul Turciei, după ce nava cu care încerca să ajungă în Grecia a naufragiat.

Redactor: Ana Maria Popa