Mapamond în 60 de secunde (09.11.2015)

Alţi 15 cetăţeni români care se aflau în staţiunea egipteană Sharm El Sheikh au fost repatriaţi, luni, după ce sâmbătă au revenit în ţară 140 de persoane care se aflau in Egipt, anunta Ministerul de Externe. Celula de criză activată de ministrul de Externe, prin intermediul Ambasadei României la Cairo, a continuat acordarea de asistenţă şi protecţie consulară în procesul de repatriere a turiştilor români, asistându-i în cadrul procedurilor şi formalităţilor specifice.

Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat faptul că va anula 929 de zboruri luni, din cauza continuării grevei de către o parte a personalului său navigant, ceea ce va afecta aproximativ 113.000 de pasageri, relatează Reuters.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a anunțat că nu va participa la consultările inițiate de președintele Nicolae Timofti pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, după demiterea guvernului condus de liberal-democratul Valeriu Streleț.