Mapamond (30.03.2017)

Romanul ranit in atacul de pe podul Westminster s-a intors la locul tragediei. Andrei a venit in scaunul cu rotile, cu piciorul stang in ghips, purtand in maini un trandafir alb. El a suferit o fractura la laba piciorului in momentul in care teroristul Khalid Masood (52 ani) a intrat cu masina 4×4 in grupul de pietoni de pe Podul Westminster. Iubita lui a fost operata pe creier, din cauza aparitiei unui cheag de sange. Tanara arhitecta de 31 ani este in stare critica, dar stabila. Sute de oameni s-au strans pe Podul Westminster pentru a marca o saptamana de la atentatul din apropiere de Parlamentul de la Londra, soldat cu cinci morti, inclusiv atacatorul.

Mai multi britanici au petrecut 1 an in salbaticie crezand ca sunt intr-un reality show.  Participantii s-au intors acasa dupa un an petrecut in salbaticie doar petru a descoperi ca show-ul lor fusese anulat in vara anului 2016. Socul a fost cu atat mai puternic cu cat, rupti de orice contact cu actualitatea, au aflat abia acum ca tara lor a votat sa paraseasca Uniunea Europeana, iar de partea cealalta a Atlanticului, Statele Unite sunt conduse de Donald Trump. Postul de televiziune care organizase reality showul a decis sa-l anuleze din cauza ratingului sub asteptari, dar a dat asigurari ca restul filmarilor vor fi difuzate pe parcursul acestui an.

Ivanka Trump s-a angajat la Casa Alba, pentru a-si sfatui tatal. Nu va primi salariu, dar are acces la informatii clasificate. Ivanka Trump are multa influenta asupra tatalui sau, iar sotul ei este un consilier de rang inalt al presedintelui Trump. Influenta cuplului asupra presedintelui a ridicat deja semne de intrebare cu privire la existenta unui posibil conflict de interese la Casa Alba. Ivanka Trump a participat deja la o serie de intalniri cheie cu lideri ai unor mari puteri, precum premierul Justin Trudeau si cancelarul Angela Merkel.