Mapamond (29.03.2017)

Autorităţile mexicane au anunţat că doi deţinuţi şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alţi 13 au fost răniţi într-o revoltă izbucnită la un penitenciar, transmite Reuters. Potrivit primelor informaţii, aproximativ 50 de deţinuţi au atacat o farmacie din incinta închisorii şi au incendiat mai multe celule. Această revoltă vine la doar o zi după ce doi gardieni şi cinci deţinuţi au fost răniţi, atunci când prizonierii au blocat coridoarele cu saltele incendiate.

Autorităţile peruane au anunţat că un avion comercial al companiei Peruvian Airlines a izbucnit în flăcări în timp ce ateriza pe aeroportul din localitatea Jauja, situată la o altitudine de 3.400 de metri în munţii Anzi. Nicio persoană nu a fost rănită în incident, iar cele 141 de persoane aflate la bord au reuşit să evacueze în siguranţă aeronava cuprinsă de flăcări, transmite Reuters. Reprezentanţii au explicat că aeronava Boeing 737 a ieşit de pe pistă din motive necunoscute, după ce pilotul a virat la dreapta pe aeroportul Francisco Carle. Autorităţile au lansat deja o anchetă în urma acestui incident. Ministrul de Interne a explicat că flăcările au izbucnit, cel mai probabil, după ce o aripă s-a frecat de pista de aterizare.

Șefa guvernului de la Londra, Theresa May, a semnat scrisoarea oficială care va fi prezentată la Bruxelles pentru a marca declanșarea de către Regatul Unit a procesului de ieșire din Uniunea Europeană, potrivit unei fotografii difuzate de biroul acesteia. În această fotografie oficială poate fi văzută Theresa May la momentul semnării scrisorii de activare a articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care va fi remisă președintelui Consiliului European, Donald Tusk. La nouă luni după ce 51,9% dintre alegătorii britanici au votat pentru Brexit, premierul May îl va informa printr-o scrisoare pe preşedintele Consiliului European că Marea Britanie se va retrage după 44 de ani din Uniunea Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *