Mapamond (29.01.2017)

Finlanda, al cărei guvern a dezvoltat de curând un plan ce vizează sănătatea şi bunăstarea financiară a rezidenţilor acestei ţări, vrea să devină până în anul 2040 primul stat din lume fără fumători. Respectând tendinţele din ţările industrializate, rata fumatului din Finlanda a urmat o curbă descendentă în ultimele decenii datorită unor măsuri eficiente, precum interzicerea reclamelor la ţigări și a expunerii pachetelor de ţigarete în magazine, precum şi crearea unor spaţii în zone publice în care fumatul este interzis. Experţii în domeniu, alături de reprezentanţi ai guvernului finlandez, sunt de părere că acest lucru poate fi realizat.

Muntele Everest a „intrat la apă” Este semnalul dre alarmă pe care îl lansează specialiștii după ce o serie de imagini capturate din satelit indică faptul că puternicul cutremur cu magnitudinea de 7,8, din luna aprilie 2015, a înghiţit din înălţimea acoperişului lumii câţiva milimetri sau centimetri. Violentul cutremur din 2015 a dus la moartea a 9.000 de persoane şi a distrus o jumătate de milion de locuinţe. În plus, seismul a deplasat capitala Nepalului, cu câţiva metri. Specialiştii vor face măsurători la sol cu aparatură care va determina altitudinea reală a vârfului, despre care se ştie în mod oficial că are 8.848 de metri deasupra nivelului mării. Expediţia va avea nevoie de o lună de lucru pe teren, apoi de încă două săptămâni de analiză a datelor înainte de a anunţa oficial rezultatul.

Imagini uluitoare, surprinse pe cer in Suedia. Un nor imens care seamănă cu o navă extraterestră  a fost surprins deasupra unei staţiuni montane. Experţii au şi o explicaţie pentru forma neobişnuită: e vorba despre un nor care se formează deasupra crestelor muntoase atunci când aerul e forţat să se ridice când atinge zone mai joase. Pe măsură ce se răceşte, aerul condensat ia forma unui nor. Şi, din pricina formei bizare, apariția este deseori confundată cu un OZN.