Mapamond (25.02.2017)

Alertă sanitară în sudul Belgiei. De la începutul anului, autorităţile au raportat zeci de cazuri de rujeolă şi au început să vorbească despre pericolul unei epidemii. Punctul de origine al acesteia ar fi chiar România, după ce o persoană infectată ar fi călătorit din ţara noastră în Belgia. Autorităţile locale au înregistrat de la începutul anului peste 80 de cazuri, asta în condiţiile în care media pentru această perioadă era de 7 sau 8 persoane infectate. Numărul mare de cazuri i-a surprins chiar şi pe doctori, care s-au trezit în spitale cu pacienţi de toate vârstele. Din cauza exploziei de cazuri, medicii de familie au propus vaccinarea gratuită a tuturor copiilor pentru ca boala să nu se răspândească.

Cel puţin treisprezece persoane au decedat, iar alte 34 au fost rănite, în urma coliziunii frontale între două autobuze pe o şosea din estul Argentinei, au anunţat serviciile de urgenţă. Autobuzele s-au ciocnit frontal în apropiere de oraşul Rosario, a declarat Marcos Escajadillo, un oficial din cadrul Protecţiei Civile.Acesta a mai adăugat că autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului, care s-a produs în condiţii de vreme bună şi pe un drum plat.

Festivitățile Carnavalului de la Rio au debutat vineri cu primele parade ale școlilor de samba și o mare controversă: Marcello Crivella, pastorul evanghelic ales recent primar al orașului, a lipsit de la ceremonie. Autointitulat “cel mai mare spectacol de pe Terra”, acest show plin de culoare este în primul rând o competiție. Criza financiară a lovit frontal și carnavalul din stradă. Potrivit Riotur, care coordonează această populară sărbătoare, doar 451 de ”blocos”, cortegii muzicale care pot atrage mii de petrecăreți, vor defila în aceste zile, față de 505 anul trecut.  In jur de 70.000 de oameni se vor aduna timp de patru zile pentru a asista la paradele școlilor de samba.