Mapamond (24.04.2015)

Mai multe minitornade s-au produs în curtea unei şcoli din China unde erau adunaţi sute de elevi, unii copii fiind luati pe sus de curenţii puternici de aer. Tornadele au avut loc în curtea unei şcoli elementare din provincia Gansu, situată în nordul Chinei, iar copii participau la un eveniment sportiv în momentul incidentului. Imagini difuzate pe site-uri de socializare surprind cel puţin un copil ridicat de un vârtej de aer la înălţimea de circa patru metri, insa nicio persoană nu a fost rănită grav.

Preşedintele american Barack Obama a cerut revocarea legilor considerate discriminatorii faţă de persoanele homosexuale adoptate recent în statele Carolina de Nord şi Mississippi. Aflat în vizită în Marea Britanie, ţară care şi-a atenţionat cetăţenii în legătură cu legile americane discriminatorii faţă de persoanele homosexuale, Obama a declarat că vizitatorii britanici vor fi primiţi în cele două state cu o ‘ospitalitate extraordinară’. “Consider de asemenea că legile care au fost adoptate în aceste state sunt proaste şi trebuie anulate”, a afirmat preşedintele american. El a subliniat necesitatea “de a fi respectată egalitatea în drepturi pentru toate persoanele, independent de orientarea lor sexuală”.

Avionul Solar Impulse 2, care functioneaza cu energie solara, isi va relua zborul in jurul lumii odata ce conditiile meteorologice vor deveni favorabile, urmand sa decoleze din Hawaii, dupa o pauza de noua luni. Ambitiosul proiect de a calatori in jurul lumii cu acest avion experimental, conceput in Elvetia, a fost intrerupt in luna iulie, dupa ce aparatul a parcurs jumatate din periplul sau de 35.000 de kilometri. Plecat din Abu Dhabi la 9 martie 2015, Solar Impulse 2 a parcurs pana in prezent aproape 18.000 de km. Aparatul a ramas la sol cateva luni pentru repararea bateriilor avariate in timpul zborului deasupra Oceanul Pacific, cu o durata record de cinci zile si cinci nopti intre Nagoya (Japonia) si arhipelagul american Hawaii. Aripile sale sunt acoperite de peste 17.000 de celule fotovoltaice, cu ajutorul carora se incarca bateriile in timpul zilei. Numit si “avionul de hartie”, aparatul are o anvergura de 72 de metri, mai mare decat a unui Boeing 747, si cantareste 2,3 tone, greutatea unei furgonete. Pilotii Andre Borschberg si Bertrand Piccard se succed la comanda avionului.