Mapamond (21.08.2017)

O persoană a murit și o alta a fost rănită grav în orașul Marsilia din sudul Franței, după ce un autovehicul a intrat în două stații de autobuz, relatează AFP. Autoritățile franceze au anunțat că șoferul autovehiculului a fost arestat. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, era căutat de autorități, fiind dat în urmărire la nivel European. Nu este clar până în acest moment dacă actul a fost intenționat sau dacă este vorba de un accident. Autoritățile i-au sfătuit pe oameni să evite zona. Nu se știe dacă incidentul a fost tratat ca un atac terorist.

Teroriștii care au comis atentatele din Barcelona și Cambrils aveau  120 de butelii, care urmau să fie detonate. Buteliile au fost descoperite într-o locuință din orașul Alcanar, loc în care celula teroristă s-ar fi pregătit pentru atacuri, relatează BBC. Casa folosită drept laborator a explodat, iar teroriștii nu și-au putut duce planul la bun sfârșit. „Începem să vedem în mod clar că locuinţa din Alcanar a fost locul în care a fost pregătit explozibil pentru unul sau mai multe atacuri în oraşul Barcelona”, a declarat comandantul poliţiei din regiunea Catalonia, Josep Lluis Trapero. Autoritățile continuă căutările marocanului în vârstă de 22 de ani, care a condus duba pe bulevardul Las Ramblas, în cadrul atacului care a avut loc saptămâna trecută.

Nevasta președintelui francez Emmanuel Macron, a vorbit azi pentru prima oară despre diferența de vârstă de 25 de ani dintre cei doi, spunând că singura problemă din cadrul relației o reprezintă faptul că el este mai mic decât ea. Brigitte Macron a recunoscut că își amintește de diferența de vârstă în fiecare dimineață.”Desigur, luăm micul dejun, eu cu ridurile mele și el cu tinerețea lui, dar așa stau lucrurile. ”, a spus doamna Macron. Brigitte, o profesoară aflată la pensie, l-a cunoscut pe Emmanuel Macron când acesta urma un curs de teatru în orașul lor natal din nordul Franței. După ce l-a cunoscut pe Macron, mama a trei copii, și-a părăsit primul soț. Doamna Macron, în vârstă de 64 de ani, este renumită pentru stilul de viață sănătos, care a ajutat-o să își mențină înfățișarea tânără.

Redactor: Isabela Boantă