Mapamond (15.01.2016)

Abu Yusuf al Anabi, unul dintre liderii grupării teroriste Al-Qaida, a ameninţat Italia pentru că a ocupat Libia în contextul acordului intermediat de ONU privind formarea unui guvern libian unitar. “Vei regreta asta”, declară Abu Yusuf al Anabi, unul dintre cei mai influenţi lideri Al-Qaida, într-o înregistrare video, potrivit agenţiei mauritane al-Akhbar, care susţine că a primit o copie a înregistrării respective. Italia a convenit să aibă un rol-cheie în stabilizarea Libiei, fostă colonie italiană, în urma unui acord semnat în decembrie între parlamentele rivale ale Libiei, acord intermediat de ONU.

Poliţia indoneziană a anunţat vineri că a reţinut trei bărbaţi suspectaţi de legături cu atacul de joi,în care au murit şapte persoane, inclusiv cei cinci atacatori, iar alte 20 de persoane au fost ranite, dupa ce o cafenea Starbucks şi o cabină a poliţiei rutiere au fost atacate cu bombe improvizate, arme şi veste cu explozibili. Purtătorul de cuvânt al poliţiei indoneziene, Anton Charliyan, a declarat că un steag negru al grupării Stat Islamic a fost găsit asupra unuia dintre atacatori. El a precizat că doi dintre cei cinci bărbaţi au fost condamnaţi în trecut şi încarceraţi pentru infracţiuni legate de terorism. Atacurile de joi au fost comise pe fondul avertizărilor recente ale autorităţilor indoneziene conform cărora militanţii islamişti organizează un atentat de amploare. Acesta a fost cel mai grav atac din capitala Indoneziei după atentatele cu bombă care au vizat, în 2002, două hoteluri, provocând moartea a şapte persoane şi rănirea a peste 50. Anterior, un atentat cu bombă, comis tot în 2002, într-un club de noapte de pe insula turistică Bali, s-a soldat cu moartea a 202 persoane, majoritatea turişti străini.

Cel puțin 13 turiști au murit după ce un autobuz ce se îndrepta spre o stațiune de schi a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe un drum de munte, vineri dimineață, în centrul Japoniei. Autobuzul care transporta 40 de pasageri a ieșit de pe partea carosabilă și a rupt balustrada de protecție de pe marginea drumului.