Mapamond (14.07.2016)

Abu-Omar al-Shishani, pe care Pentagonul îl numește „ministrul de Război” al Statului Islamic, a fost ucis într-un oras, la sud de Mosul, a anunțat o agenție de știri care sprijină ISIS. Pentagonul anunțase în luna martie că Shishani a fost foarte probabil omorât în urma unui raid aerian în Siria, dar acum este pentru prima dată când ISIS confirmă moartea liderului său. Suporterii ISIS au schimbat pe rețelele de socializare mesaje de condoleanțe și i-au adus laude celui ucis, publicând inclusiv fotografii ale liderului cu barbă roșcată.

Aproximativ 150.000 de afgani și-au părăsit căminele în primele șase luni ale acestui an ca urmare a conflictului în desfășurare. Mulți dintre cei nevoiți să fugă din calea violențelor sunt fermieri care și-au abandonat culturile agricole, sporind astfel riscul de insecuritate alimentară în Afganistan, potrivit Biroului pentru probleme umanitare al ONU.Provincia Baghlan, din nordul țării, este una dintre cele mai grav afectate de conflictul prezent în 29 din cele 34 de provincii ale Afganistanului.

Vulcanul Latium, aflat doar la 15 kilometri sud-est de Roma, era considerat inactiv până acum câteva zile, când noile cercetari dovedesc contrariul. Oamenii de stiinta au publicat un nou studiu care avertizează că vulcanul îşi va relua ciclul eruptiv, fiind observate activităţi îngrijorătoare în zonă: aburi şi cutremure minore, dar numeroase. Studiul a fost demarat în urma unor observaţii a geologilor, care au atras atenţia asupra faptului că zona Albani suferă modificări notabile, crestele înălţându-se brusc, ceea ce înseamnă că în subteran se formează pungi de magmă care împing scoarţa. Ultima erupţie a vulcanului Latium a avut loc acum 36.000 de ani.