Mapamond (13.01.2016)

Poliția turcă a arestat un suspect în legătură cu atentatul sinucigaș de marți soldat cu zece morți, printre care opt turiști germani, în centrul istoric al Istanbulului, a anunțat miercuri ministrul turc de interne, Efkan Ala. ‘O persoană a fost plasată în detenție, marți seară, după acest atac. Ancheta continuă cu cea mai mare atenție’, a declarat acesta. Ministrul turc de interne a mai spus cu acest prilej că atacatorul sinucigaș de la Istanbul, un sirian de 28 de ani, nu se afla pe lista cu suspecți furnizată Turciei de alte țări.

Papa Francisc a cerut credincioșilor să se roage lui Dumnezeu cel “Milostiv” – unul dintre primele nume ale divinității în Islam – pentru victimele atacului de marți din cartierul turistic al Istanbulului.”Fie ca Domnul, Milostivul, să aducă pacea eternă celor care au murit, alinare familiilor lor, solidaritate întregii societățI, și să convertească inimile celor violenți”, a declarat Papa Francisc.

Cel puţin 15 persoane au murit şi alte 25 au fost rănite, miercuri, într-un atac cu bombă ce a vizat forţele de securitate din apropierea unui centru de vaccinare împotriva poliomielitei din sud-vestul Pakistanului, Forţele de securitate se aflau într-un autovehicul parcat în apropierea centrului atunci când s-a produs explozia, Angajaţii medicali, poliţiştii şi membri ai forţelor paramilitare participau la o campanie de vaccinare împotriva poliomielitei a locuitorilor la domiciliu, o campanie care urma să se desfăşoare pe parcursul a trei zile.