Mapamond (12.02.2016)

Acord de incetare a focului in Siria. Armistitiul de la Munchen va intra in vigoare peste o saptamana si cat mai repede posibil vor incepe livrari de ajutoare umanitare catre toate zonele afectate de lupte sau aflate sub asediu. Armistitiul nu include si organizatiile teroriste Stat Islamic si Frontul Al Nusra. Prin urmare, bombardamentele care le vizeaza vor continua. Aproximativ 470.000 de sirieni au murit în războiul din ţară, care durează de aproape cinci ani, iar 45% dintre locuitori şi-au părăsit locuinţele.

Intalnire istorica. Papa Francisc şi Patriarhul Kiril al Rusiei se întâlnesc pe teren neutru, în Cuba, ţară majoritar catolică, dar până nu de mult aflată sub influenţa Moscovei. Papa Francisc, care vizitează Cuba în drum spre Mexic, a declarat că Rusia poate da mult pentru pacea mondială şi a evidenţiat existenţa unor anumite “convergenţe” între Vatican şi Moscova în ceea ce priveşte conflictele din lumea arabă. Suveranul Pontif a mărturisit că, la întâlnirea de la Havana, ar dori să-i întâlnească şi să-i îmbrăţişeze din nou pe fraţii ortodocşi şi a dezvăluit că pentru această întrevedere au fost doi ani de tratative în secret, bine conduse de episcopi competenţi.

Cel putin 52 de oameni au murit intr-o inchisoare din Mexic, dupa o revolta, iar mai multi detinuti au reusit sa evadeze. Incidentul face parte dintr-o serie de revolte sangeroase petrecute in ultimii ani in inchisorile supraaglomerate din Mexic, in care sunt tinuti adesea membri ai unor bande diferite de traficanti de droguri. Revolta s-a produs cu numai o zi inainte ca papa Francisc sa-si inceapa prima sa vizita in Mexic. Suveranul pontif are programata si o deplasare la un centru de detentie.