Mapamond (1.12.2016)

Avionul prăbuşit marţi dimineaţă, în Columbia, care transporta şi o echipa braziliană de fotbal, ar fi rămas fără combustibil. Într-o înregistrare audio a turnului de trafic aerian, se aude, în mod repetat, cum pilotul aeronavei solicită permisiunea de a ateriza din cauza “unei probleme electrice” şi a lipsei de combustibil. Înainte ca înregistrarea să ia sfârşit,  pilotul spune că se află la o altitudine de 2,743m.  Şaptezeci şi una de persoane au murit în urma prăbuşirii de marţi a avionului, care transporta membrii echipei braziliene de fotbal Chapecoense, dar și jurnaliști sportivi, iar şase persoane au supravieţuit.

Marea Britanie ar accepta să contribuie la bugetul Uniunii Europene pentru a menţine accesul la piaţa comună după Brexit, afirmă ministrul responsabil de negocieri, David Davis, în timp ce şeful diplomaţiei, Boris Johnson, pare să se fi răzgândit, susţinând acum libera circulaţie a persoanelor. Boris Johnson, fost primar al Londrei, a militat pentru ieşirea Marii Britanii din UE, criticând libera circulaţie în spaţiul comunitar. Este foarte probabil ca, în pofida acestor dezvăluiri, Johnson să menţină, în discursul public, opoziţia faţă de libertatea de circulaţie a cetăţenilor UE.

Pentru sotii Obama, acesta este ultimul Craciun petrecut la Casa Alba, iar Prima Doamna a Statelor Unite a prezentat publicului decoratiunile interioare de sarbatori, la care au lucrat peste 100 de voluntari in ultimele 2 saptamani.  Tema aleasă anul acesta “Darul sărbătorilor” este despre bucuria de a dărui şi de a primi, dar şi despre cele mai preţioase cadouri: familia, prietenii, sănătatea sau educaţia.