Mapamond (09.05.2017)

Uniunea Europeană marchează pe 9 mai “Ziua Europei”, celebrând pacea şi unitatea la nivel european, ocazie cu care, pe fondul provocărilor cu care se confruntă Blocul comunitar, o organizaţie proeuropeană le cere liderilor intensificarea coeziunii la nivel comunitar. Pentru celebrarea “Zilei Europei”, instituţiile UE îşi deschid porţile publicului pe parcursul lunii mai. În contextul provocărilor cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană, numeroase voci solicită aprofundarea procesului de integrare europeană.

Un rozariu, cântărind 540 de kilograme şi având o înălţime de 26 de metri, a fost realizat de artista portugheză Joana Vasconcelos pentru a fi dăruit papei Francisc când va vizita la 12 mai sanctuarul de la Fatima, cu prilejul aniversării a o sută de ani de la prima apariţie a Fecioarei. Rozariul intitulat ‘Suspensión’ a fost instalat marţi la intrarea în biserica Santisima Trinidad, din Fatima, şi va fi iluminat cu prilejul intrării sfântului părinte în acest lăcaş la 12 mai. Lucrarea realizată la comanda sanctuarului cu prilejul centenarului este formată din piese albe şi aminteşte de rozariul din mărgele albe pe care Fecioara îl ţinea în mână la prima sa apariţie la Fatima. Acest obiect religios a devenit indispensabil pentru toţi pelerinii care vin la Fatima, indiferent de condiţia şi provenienţa lor socială, cultural sau geografică.

O Parada militara impresionanta, care marcheaza 72 de ani de la Al Doilea Razboi Mondial, a avut loc marti, de la ora 10.00, in Piata Rosie din Moscova.La parada a asistat si Vladimir Putin. Alaturi de liderul de la Moscova a asistat si seful statului moldovean, Igor Dodon. La evenimentul de anul acesta au participat si 210 femei, dublu fata de 2016. De asemenea, Armata tanara, o miscare patriotica militara pentru adolescenti cu varste cuprinse intre 11 si 18 ani, a fost inclusa pentru prima data in mars. Miscarea a fost infiintata in 2015 de Ministerul Apararii, pentru a asigura o generatie de elevi bine informati si patrioti.Sarbatoarea de la Moscova se va incheia cu un foc de artificii in Piata Rosie.