Mapamond (06.06.2016)

Cel puţin 14 persoane au murit, inclusiv şase copii, iar alte 26 au fost rănite, după ce un autocar la bordul căruia se aflau elevi, părinţi şi profesori a căzut într-un canal de irigaţie în sudul Turciei. Accidentul a avut loc în timp ce autocarul se întorcea dintr-o excursie şcolară de la un parc naţional şi un muzeu din provincie. Șoferul a pierdut controlul volanului, iar apoi autobuzul a căzut în canalul de la marginea drumului. Zeci de localnici au sărit în ajutorul celor rămaşi captivi în interior, până la sosirea echipelor de urgenţă. A fost, însă, prea târziu pentru 14 dintre pasageri, care au murit înecaţi, în timp ce alţi 26 au fost transportaţi la spital.

Autoritatile din Turcia au luat o decizie inedita pentru a incuraja turistii sa faca scufundari in Marea Egee. Mai exact,au coborat pe fundul apei un avion Airbus A300. Aeronava, cu o anvergura de 44 de metri si o lungime de 54 de metri, a fost scufundata in apropriere de provincia Aydin. Zona este populara in randul scafandrilor profesionisti, dar autoritatile doresc sa-i atraga si pe cei amatori. Avionul a fost cumparat de la o companie privata pentru suma de 270.000 de lire turcesti si va avea rolul unui recif artificial. Sute de oameni au fost martori la acest eveniment si au aplaudat in momentul in care botul aeronavei a intrat sub apa.

Femeile din Malaezia au sărbătorit cultura locală prin confecționarea celui mai lung covor din lume. Peste 400 de țesătoare din mai multe comunitati au primit titlul Guinness World Records pentru cel mai lung covor din lume lucrat de mână, măsurând uimitoarea lungime de 1.128,272 metri. Piese ale întregului covor au fost țesute de femei din toată Malaezia, înainte de a fi adunate și puse împreună. Femeile au început lucrul la acest covor în luna ianuarie 2016, iar in ultimele cinci luni au fost filmate pentru un documentar  ce urmărește cum s-a ajuns la stabilirea recordului și celebrează patrimoniul regiunii privind tradiția țesăturilor. Precedentul record era de 797,51 m, și aparținea unui covor creat in Suedia.