Mapamond (05.02.2017)

Mii de oameni au demonstrat sâmbătă în fața Ambasadei Statelor Unite în Marea Britanie față de decizia președintelui american Donald Trump de a interzice intrarea în SUA a refugiaților și cetățenilor din șapte țări musulmane. Protestatarii au avut pancarte negre cu pete roșii, ca de sânge, cu slogane precum “Nu lui Trump. Nu războiului”. Trump a semnat în urmă cu o săptămână un ordin prin care a interzis timp de patru luni intrarea refugiaților pe teritoriul SUA și, temporar, accesul cetățenilor sirieni și din alte șase țări musulmane în SUA.

Serviciile de meteorologie din Emiratele Arabe au lansat o alertă de condiții meteo nefavorabile din cauza unei furtuni de ninsori rare și rafale de vânt puternice, care au provocat prăbușirea unei macarale pe artera principală din capitala Dubai. Vântul suflă cu viteze de 75/80 km pe oră în întreaga țară, în timp ce pe muntele Jebel Jais a nins, ceea ce este un fenomen rar. Zăpada a atins 10 cm în unele locuri, spre bucuria a numeroși localnici, care au urcat pe acest munte înalt de 1.911 metri, făcând fotografii în mijlocul fulgilor de zăpadă și postându-le pe rețelele de socializare. Emiratele Arabe Unite au o climă tropicală și deșertică, cu precipitații puține și temperaturi care nu scad de regulă sub 10 °Celsius

Paza de coastă italiană a anunțat că 300 de oameni au fost salvați sâmbătă din Strâmtoarea Siciliei de către organizațiile umanitare, după ce 1.300 fuseseră recuperați vineri din largul Libiei.Tot sâmbătă, marina libiană a anunțat că 431 de oameni, mai ales femei și copii, au fost recuperați de la bordul unor ambarcațiuni pneumatice în timp ce se îndreptau către Europa. Cel puțin 230 de oameni au fost dați dispăruți sau au murit în ianuarie în apele libiene în încercarea de a ajunge în Europa, conform datelor Organizației Națiunilor Unite.