Mapamond (04.11.2016)

Circa 30 de persoane au fost rănite într-o puternică explozie care s-a produs în faţa unui sediu al poliţiei din Diyarbakir, oraş cu populaţie majoritar kurdă în sud-estul Turciei.Televiziunile de știri relatează că cel puțin o persoană a murit. Această explozie survine la câteva ore după arestarea liderilor şi ai unor deputaţi ai Partidului Democrat al Popoarelor principalul partid pro-kurd al ţării în cadrul unei anchete “antiteroriste” legate de Partidul Muncitorilor din Kurdistan.

Trupele de intervenție din Rusia au intrat în alertă maximă după ce un apel telefonic a anunțat că în mai multe instituții de stat au fost amplasate bombe.Potrivit autoritatilor, la poliție a fost făcut un apel prin care s-a transmis că au fost amplasate bombe la Kremlin, la ambasada SUA, la gara Iaroslav, la un inspectorat de poliție, la un call-center, la gara Kursk și la Kazanskii.

Fotografia cu mii de musulmani care participă la o rugăciune colectivă lângă Colosseumul din Roma, în fața celebrului Arc de Triumf al lui Constantin cel Mare, considerat un simbol al creștinismului, a încins spriritele pe rețelele de socializare.Deși s-a vrut o acțiune de protest, neautorizată, față de închiderea unor moschei, rugăciunea colectivă a celor peste 2000 de musulmani din  fața Colosseumului a generat critici și luări de poziție ale unor politicieni din Italia care consideră că este doar începutul implantării radăcinilor fundamentalismului islamic.