Mapamond (03.06.2017)

Poliția din Germania a dat alarma la unul dintre cele mai mari festivaluri de rock din lume! Festivalul Rock am Ring, care atrage zeci de mii de persoane pe circuitul de curse automobilistice de la Nürburgring, în vestul Germaniei, a fost anulat din cauza unei amenințări teroriste. Decizia a fost luată de forțele de securitate chiar în prima zi a evenimentului, când pe scena festivalului ar fi trebuit să urce cunoscuta trupă germană Rammstein. „Cerem vizitatorilor să plece în liniște de la locul unde se desfășoară festivalul și să se îndrepte spre zonele de campare. Din cauza unei amenințări teroriste, poliția ne-a sfătuit să întrerupem festivalul. Vom sprijini ancheta poliției”, au anunțat organizatorii.

Președintele Igor Dodon, a declarat că Republica Moldova nu poate adera la Uniunea Europeană, așa cum se prezintă aceasta acum, punând la îndoială beneficiile unei asemenea integrări în condițiile în care Marea Britanie a votat pentru părăsirea blocului comunitar, informează agenția de presă Reuters. “Oamenii simpli se întreabă adesea: de ce să ne grăbim să prindem un tren care își pierde din vagoane? Urmează Brexitul. Să vedem ce se întâmplă”, a declarat Dodon în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg. Făcându-și publică, în luna martie, intenția de a semna, indiferent de opoziția guvernului proeuropean de la Chișinău, un “acord cadru de colaborare” între Republica Moldova și Uniunea Economică Eurasiatică patronată de Moscova, Igor Dodon susținea că majoritatea cetățenilor moldoveni nu susține cursul de integrare în Uniunea Europeană.

Autoritățile filipineze au declarat sâmbătă că nu l-au identificat încă pe bărbatul înarmat care a atacat vineri un complex de cazinouri în capitala Filipinelor, ucigând 37 de oameni. Totodată, au respins revendicarea conform căreia bărbatul ar fi fost un terorist afiliat grupării jihadiste Statul Islamic, informează agenția de presă DPA. Martori și investigatori l-au descris pe suspectul care a comis atacul asupra Resorts World Manila ca fiind un bărbat înalt, de tip caucazian, vorbind engleza și având conformația unui soldat. “Poate că membrii grupării Stat Islamic au revendicat atentatul. Potrivit evidențelor noastre, el nu a fost comis de un membru al grupării”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Președinției, într-un comunicat dat publicității la Radioul public. “Nu este adevărat că incidentul a fost un act terorist”, a adăugat el.