Mangalia sărbătoreşte ziua oraşului

Chiar dacă Primăria Mangalia nu stă foarte bine la capitolul bani, Ziua oraşului va fi presărată cu toate ingredintele unei adevărate sărbători.  Manifestările cultural-artistice vor debuta duminică, pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică.

Festivităţi vor fi atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mai mici dintre locuitorii Mangaliei. Astfel, începând cu ora 15.00, pe platoul din faţa Casei de Cultură, vor avea loc manifestări artistice.

Simultan cu spectacolele pentru copii, vor defila pe străzile din oraş, în paradă, trăsurile Hergheliei Mangalia. Iar de la ora 18.00, va avea loc pe plajă un frumos spectacol de echitaţie. În plus, seara, oamenii se vor putea destinde la concertul din Portul Turistic.

Printr-o Hotărâre a Consiliulul Local, adoptată în acest an, s-a stabilit ca Ziua Mangaliei să se sărbătorească în fiecare an, în data de 8 septembrie, cu ocazia sărbătorii Naşterii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.

Reporter: Ramona Ganescu ; Imagine: Constantin Blanaru