Maidanezii au rămas singurii locuitori ai staţiunilor din sudul Litoralului

Imaginile surprinse în aceste zone par desprinse dintr-un film de groază, părăsite de oameni. Până şi magazinele care se presupune că ar fi trebuit să fie deschise non-stop au lacătele pe uşi. Astfel, oricine s-ar abate în aceste zone nu ar avea de unde să cumpere nici măcar un covrig.

Dacă în Mamaia mai găsim pe cineva care se plimbă pe plajă şi câteva hoteluri deschise, în staţiunile Neptun, Olimp, Venus sau Jupiter nu ai de unde nici să-ţi cumperi o pâine.

Nici în celelalte staţiuni, situaţia nu este diferită.

Am ajuns şi în Saturn. Tot ceea ce se poate auzi este doar vântul.

Abia la primăvară staţiunile din sud vor începe, încet, încet să se trezească la viaţă pentru cele două luni de sezon estival.

Reporter: Paula Moroi ; Imagine: Victor Nita