Mai mulţi locuitori din Năvodari nu au apă la robinete (VIDEO)

Mai mulţi locuitori din Năvodari au realizat sâmbătă dimineaţă nu au apă la robinete. Şi asta în condiţiile în care în urmă cu numai două zile apa fusese din nou oprită.

Oamenii sunt disperaţi pentru că avariile par să se ţină lanţ, iar în Năvodari locuitorii primesc apă cu porția. Şi primarul oraşului, Nicolae Matei este revoltat de situație şi mărturiseşte că a postat pe un site de socializare un mesaj prin care informează că “O sa ajunga 2 cisterne de la Raja si 3 de la primarie in zona Macului, Linistii, Bujorului dar nu asta este solutia

Reprezentanţii sc RAJA sa dau vina pentru avarie pe lucrările la Autostrada Soarelui din zona nodului rutier de la Ovidiu. Aceştia spun că din cauza trepidaţiilor provocate de utilajele grele, conducta de 1.000 mm, s-a deplasat şi în urma acestei mişcării, una din legături a cedat.

Pagubele ajung la peste 1 miliard şi jumătate iar sc Raja sa intenționează să dea în judecată societatea care se ocupă de lucrările de pe autostradă.

Promisiunile reprezentanţilor societăţii nu îi linistesc pe năvodăreni. Oamenii spun că au sunat la dispeceratul sc RAJA sa însă nu au primit niciun răspuns.

O soluţie ar fi alimentarea cu apă potabilă a oraşului din alte surse spune primarul din Năvodari Nicoale Matei..

La ora actuală, pentru abonaţii sc RAJA sa din localităţile Corbu, Lumina, Ovidiu şi Năvodari apa este furnizată cu presiuni scăzute pe conducta de 600 mm. Locuitorii din zonele înalte sau cei care stau la bloc, la etajele superioare sunt lipsiţi de apă potabilă.

Firma italiană care se ocupă de lucrările de pe autostrada Medgidia- Constanța s-a spălat pe mâini de orice vină, susțin reprezentanții sc Raja sa

Reprezentanţii firmei italiene care se ocupă de lucrările la autostrada soarelui nu işi asumă nicio vină pentru avariile suferite de conductele sc RAJA sa. Aceştia spun că singura lor grijă este respectarea termenelor pentru finalizarea construcţiei de la nodul rutier din Ovidiu.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Matei Ghioc