Mai multe persoane au fost rănite într-un incendiu de proporții izbucnit în …

A fost o adevărată desfășurare de forțe pe platforma și in incinta unuia dintre cele mai luxoase complexe hoteliere din stațiunea Mamaia! Pompieri care intervin la înălțime pentru a salva victime blocate în balconul hotelului, medici care aplică manevre de resuscitare celor în stare gravă, tensiune la cote maxime și o luptă contra-cronometru, toate au făcut parte din scenariu.

A fost aleasă data de 1 Aprilie pentru a transmite însă, un mesaj cît se poate de serios.
Cei care au participat la demonstrație au putut să învețe cîteva dintre cele mai simple tehnici de acordare a primului ajutor.

În pragul lansării sezonului estival 2014, hotelierii spun că sunt mai mult decît pregătiți pentru a face față oricărei situații.

Exercițiul a fost realizat de cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Jandarmeria Constanța, SMURD și  Serviciul Județean de Ambulanță.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu