Mai multe ore de curs în anul școlar 2017-2018

Elevii români vor avea, de anul viitor, mai multe săptămâni de şcoală decât în anul în curs, dar mai puţine comparativ cu alte sisteme de învăţământ din lume. Experţii în educaţie afirmă că, în continuare, materia este înghesuită, iar programa învechită îi îndepărtează pe elevi de sudiu.

Anul şcolar 2017-2018 va avea 36 de săptămâni de cursuri, din 11 septembrie până în 22 iunie, însumând 174 de zile lucrătoare, cu o săptămână mai mult decât în anul şcolar curent, potrivit proiectului de structură şcolară pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei.Astfel, elevii români trebuie să asimileze multă materie într-un timp foarte scurt

Problema reală ar fi curriculumul şi modul în care sunt structurate materiile, modul în care sunt ele predate, astfel încât să nu plictisească elevul. În lume, media numărului de zile de cursuri, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, organizatorul testelor PISA, este de 185, susţine consultantul în Educaţie Tincuţa Apăteanu, iar România ar fi singura ţară care are atât de puţine săptămâni de şcoală, respectiv 174 de zile.  Astfel, susţine Apăteanu, Finlanda are 190 de zile de şcoală (cu mici variaţii), în Japonia sunt 210, în China 240, iar elevii din SUA învaţă 180 de zile pe an. Pe de altă parte, dacă am lua modelul de bună practică al finlandezilor, ei au 190 de zile de şcoală, dar cursurile sunt structurate pe analiza fenomenelor, mai degrabă decât a materiilor stricte, profesorii nu sunt la fel de sufocaţi de  curriculă şi, în principiu, totul este mult mai descentralizat şi personalizat.

Reporter: Camer Niță ; Imagine: Narcis Verdeș