Lucrările de consolidare la Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie

Cu doi ani în urmă, se putea prăbuşi în orice clipă, iar acum are o structură ce  poate rezista şi unui cutremur de amploare. Este vorba despre clădirea care adăposteşte Muzeul de Istorie şi Arheologie din Constanţa, consolidată cu ajutorul fondurilor europene. Reprezentanţii administraţiei locale spun că acesta este doar primul pas pentru  “transformarea” zonei peninsulare.

Lucrările de consolidare a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie erau absolute necesare, în condiţiile în care, în 2008, clădirea a fost catalogată cu risc de prăbuşire în caz de cutremur.

Fără această investiţie, orice altă lucrare de reabilitare a muzeului nu ar fi avut sens.

Consolidarea clădirii s-a făcut cu ajutorul fondurilor europene, prin intermediul Programului Operaţional Regional 2007-2013.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 11 milioane lei, dintre care 2.680 mii reprezintă contribuţia proprie a beneficiarului.

Reporter: Cristina Plesca ; Imagine: Iulian Virlan