Lucrări pe Autostrada Soarelui, la început de sezon

Ca la noi la nimeni! Nici nu a început bine sezonul estival, că au și început lucrările de reparații la Autostrada Soarelui. Cum traficul rutier crește considerabil pe perioada verii, nici nu se putea găsi un moment mai prielnic pentru efectuarea a fel de fel de reparații.

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a anunțat, marți dimineața, că atât pe A1 Deva – Nădlac și Bucureşti – Piteşti, cât și pe pe A2, pe sensul către Bucureşti se fac lucrări de reparații.

“Pe parcursul zilei, pe A1, pe prima bandă a sensului de mers Deva către Sibiu, se vor executa lucrări asupra carosabilului pe tronsonul kilometric 254 + 900, până în jurul orei 11:00. În continuare, după finalizarea acestora, lucrările se vor muta pe celălalt sens de mers, tot pe banda numărul unu, pe tronsonul kilometric 255 + 800  și  257 + 300”, până în jurul orei 18:00”, se arată în comunicatul Centrului Infotrafic.

Astfel de lucrări se vor executa pe sensul de mers către capitală al A2, între kilometri 65 şi 10. Și, pentru că nu era suficientă perturbarea traficului pe un singur sens, s-a anunțat că, în perioada următoare, pe Autostrada Soarelui vor mai avea loc lucrări asupra părţii carosabile, pe ambele sensuri de mers, între kilometri 16 şi 36. Pe această cale sfătuim șoferii să fie atenți și, eventual, să folosească rute ocolitoare, în condițiile în care reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) par că au așteptat deschiderea sezonului estival pentru a începe lucrările pe autostrăzi. Sau poate au fost luați prin surprindere! Cine știe…

Redactor: Daniel Albu