Lotul echipei Săgeata Năvodari prinde contur

Noul antrenor al echipei Săgeata Năvodari, Tibor Selymes, a supravegheat de pe margine antrenamentul efectuat de echipa dobrogeană. Ședința de pregătire a fost condusă de secundul Gică Butoiu. Tehnicianul principal are conturat programul echipei pentru perioada următoare.

Pentru prima oară au participat la antrenamente și trei jucători veniți în această vară. Ilie Iordache 28 de ani, ultima oară la FCM Tg. Mureș, Ionuț Andrei Peteleu, fundaș dreapta, internațional de tineret și juniori, 21 de ani, venit de la aceeași grupare și portarul Leonidas Panagopoulos, de la CS Tr. Severin. Până sâmbătă, când este programată plecarea în primul cantonament la Brașov sunt așteptați și alți jucători care să întregească lotul noii promovate.

Reporter: Nicu Dolea ; Imagine: George Dima