Locuri de muncă pentru tinerii dezavantajați

Guvernul  României anunță măsurile pe care le are în vedere pentru sprijinirea tinerilor dezavantajați. Prin implicarea instituțiilor statului, se dorește valorificarea competențelor persoanelor cu vârsta între 16 și 26 ani, astfel încât integrarea acestora pe piața muncii să fie mai lină.

În urma unei ședințe de lucru, guvernanții au ajuns la un acord comun în ceea ce privește tinerii dezavantajați care trebuiesc susținuți în procesul de integrare pe piața muncii, prin măsuri speciale.

Astfel că, cei defavorizați, se vor putea angaja, timp de 24 de luni, în instituțiile publice locale, pentru a dobândi diverse competențe. Prin urmare, unitățile de stat, vor fi implicate în procesul de integrare pe piața muncii a tinerilor, pentru a-i sprijini să capete experiențe, competențe și abilități care vor putea fi valorificate ulterior în mediul privat.

Acest program se adresează persoanelor cu vârsta între 16 și 26 ani care nu au o vechime în muncă mai mare de 12 luni și care fie se află în sistemul de protecţie a copilului, fie provin din acesta. O altă condiție ar fi, să aibă cel puțin un copil în întreţinere.

Astfel, un procent de 5% din totalul posturilor instituțiilor publice va fi atribuit, în mod exclusiv, tinerilor dezavantajați, pentru o perioadă de 24 de luni, cu condiția ca acestea să fie vacante. La finalul celor 24 de luni, contractul individual de muncă încetează de drept, urmând ca postul să fie ocupat de o altă persoană, aflată într-o situație similară.

Redactor: Sondra Sandu