Locuri de muncă în străinătate pentru constănțeni

Spania vine cu cele mai multe oferte de locuri de muncă pentru români. Ce locuri de muncă li se mai oferă constănțenilor în străinătate, puteți afla urmărind materialul următor.

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă săptămâna aceasta, prin intermediul rețelei EURES România, 667 locuri de muncă. Spania vine cu cele mai multe oferte și se adresează celor care vor să lucreze ca agricultori, sudori, sau montatori structuri (panouri) metalice.

Și Germania vine cu o ofertă generoasă pentru următoarele categorii de locuri de muncă: șoferi de camion, salvamari și bucătari. Pentru Danemarca, oferta constă în posturi de culegători de mazăre. În Olanda, locuri disponibile sunt pentru lăcătușii de confecții metalice, sudori, culegătorii de căpșuni. În Polonia este nevoie de specialiști în relațiile cu clienții.

Există o cerere foarte mare pentru tranșatorii de carne din partea Belgiei, precum și șoferii de camion, macaragii.

Cehia are nevoie de forjori. Portugalia de culegători de zmeură, mure și afine. Ofertele scad ca număr de locuri de muncă în Slovenia, aici fiind nevoie de muncitori la asamblarea componentelor auto. Finlanda caută lucrători sezonieri, în Bulgaria este nevoie de matrițeri, iar în Marea Britanie, Norvegia ori Lituania se oferă alte posturi.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot prezenta la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

Redactor: Sondra Sandu