Livrarea pensiilor, decalată în ianuarie

În această lună, pensile vor ajunge mai târziu în buzunarul pensionarilor. Aceștia își vor primi drepturile bănești între 10 și 20 ianuarie.

Distribuirea pensiilor va fi decalată,  întrucât banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române, începând cu 7 ianuarie. Acest decalaj se întâmplă la fiecare început de an.

“Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţiile fiecărui factor poştal durează aproximativ trei zile.”, a precizat printr-un comunicat Poșta Română.

Compania de stat lucrează la capacitate maximă începând cu data de 6 ianuarie iar, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de zece zile.

”Noi, Poşta Română, înţelegem nevoia pensionarilor de a avea pensia la timp în buzunar, fapt de care ne asigurăm lună de lună. Fiecare român trebuie să aibă încredere în această companie, fără să aplece urechea la fake-news-uri sau dezinformări premeditate.”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Compania a precizat că, la fel ca în 2019, pensiile vor fi livrate, şi anul acesta, în timp record, până pe 20 ianuarie.

Redactor: Mihaela Țânțaru