Litoralul pentru toți, prelungește distracția de 1 Mai

Patronatele din turism au dat mîna cu hotelierii și s-au gîndit să prelungească minivacanța de 1 Mai, așa că au lansat  programul “Litoralul pentru toţi”, versiunea de primăvară.

Ofertele sunt mai mult decît diversificate și conțin, ca și anul trecut, pachete all inclusive care asigură toate cele trei mese servite în regim bufet, băuturi, acces la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă.

Cele mai avatajoase oferte sunt la hotelurile de una și două stele, unde prețurile pleacă de la 205, de persoană. Pentru zona Mamaia – Constanţa – Eforie, pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea turiştii trebuie să plătească 205 lei de persoană, 235 de lei la un hotel de două stele sau 315 lei cu mic dejun inclus.

De la trei stele în sus, turiștii vor trebui să scoată din buzunare de la 300 de lei și pînă la 600 de lei, în cazul unui hotel de cinci stele.Tarifele maximale pentru sejururi all inclusive de cinci nopţi de persoană ajung până la 765 de lei la un hotel de trei stele, 875 de lei la unul de patru stele şi până la 985 de lei de persoană la o unitate de cinci stele.

În sudul litoralului, în staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, tarifele maximale pentru această ediţie a “Litoralului pentru toţi” sunt semnificativ mai mici. Costurile pentru un sejur de şase nopţi de persoană vor fi cuprinse între 159 de lei la un hotel de o stea, fără mic dejun, şi 469 de lei la un hotel de cinci stele, cu mic dejun inclus. Preţurile sunt similare celor de anul trecut

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu