Litoral TV învie speranța

După prima săptămână în care v-am prezentat în fiecare zi câte o poveste impresionantă de viaţă, campania “Litoral TV învie speranța” a ajuns la jumătate, iar de acum încolo veţi face cunoştinţă cu cei care s-au implicat în sprijinirea familiilor şi au dovedit ca din puțin putem împreună să le facem viaţa mai bună acestor oameni. Vorbim despre o familie din Moviliţa, care trăieşte într-un grajd în care lumina abia pătrunde. Fără electricitate, câteodată şi fără hrană, după o iarnă fără căldură, unul dintre copii s-a imbolnăvit de tuberculoză. Mama este grav bolnavă. Are ciroză hepatică, iar starea ei de sănătate se înrăutăţeşte de la o zi la alta. Cei doi copii ai familiei au fost obligați toată iarna să își facă temele la lumânare, dar nu au abandonat școala. Ba chiar au rezultate bune. Tatăl vitreg al copiilor lucrează cu ziua, atunci când găsește. Nu se mândresc cu acest lucru, dar vecinii sunt cei care îi ajută să mai treacă peste o zi. Din mila lor, primesc alimente şi îmbrăcăminte. Din ajutorul celorlalţi trăieşte si familia Liahu. După plecarea soţului, mama nu a mai avut cum să susţină casa şi a rămas fără electricitate. După o iarnă petrecută în frig și fără hrană adecvată, starea de sănătate a copiilor a început să aibă de suferit. Slabi și prost îmbrăcați, aceștia s-au îmbolnăvit pe rând. Din lipsă de bani, mama nu a apelat la medic, iar răcelile repetate şi netratate o fac pe femeie să se întrebe cât va mai dura până când vreunul din ei va cădea la pat. Boala avea să schimbe definitiv şi alte destine. În familia Creţu, mama a rămas imobilizată la pat în urma unei simple operaţii de hernie de disc. O eroare medicală a transformat-o pe femeie într-o infirmă. Cele trei operaţii ulterioare nu au rezolvat nimic.  Pentru că are nevoie de îngrijire permanentă, soţul a fost obligat să renunțe la locul de muncă. Singura lor motivație sunt cei doi copii, Bianca și George, ambii elevi. Şi Mihai Costea a rămas unicul lucru pentru care mama spune că mai respiră. Băiatului de 13 ani i-a fost descoperit un chist la testicul şi doar investigaţiile de specialitate pot arăta dacă este vorba sau nu despre cancer. Pentru aceste familii Litoral TV şi-a propus să învie speranţe. De la debutul campaniei la sediul televiziunii au început să se strângă ajutoarele voastre. Oameni cu suflet s-au implicat până acum, impresionaţi de dramele acestor familii. La fel de mişcaţi au fost şi angajaţii televiziunii, care au contribuit şi ei după puteri. Indiferent dacă este vorba despre haine, jucării, rechizite sau chiar produse de igienă, toate sunt esenţiale.

Un alt caz impresionant este cel al Amaliei si Dianei, doi ingeraşi crescuţi de bunicii paterni. Fetele duc o viaţă modestă deşi cei care le ingrijesc au zile în care preferă să nu mănânce pentru a le pune fetelor ceva pe masă. Copilele şi-au pierdut tatăl, cel care le-a crescut până acum, iar dispariţia lui bruscă a fost un șoc pe care micuţele îl depăşesc cu greu. Şi ele au nevoie de jucării ca să mai uite de durere, au nevoie de rechizite ca să îşi poată continua şcoala şi au nevoie să nu se simtă diferite atunci cînd merg la ore. Ajutoarele aduse de angajaţii Litoral TV vor ajunge și la ele, la fel ca o parte din donaţiile voastre.

Campania “Litoral Tv învie speranța” a parcurs două săptămâni şi au rămas tot atâtea pentru ca voi, telespectatorii, să cunoaşteţi aceste poveşti de viaţă şi să vă alăturaţi demersului nostru de a le face Paştele mai frumos acestor familii. În plus, cei care vor să contribuie la analizele şi tratamentul lui Mihai Costea, copilul cu chist la testicul la numai 13 ani, sunt invitaţi să participe, duminică, de la ora 17:00, la Casa de Cultură din Năvodari la un spectacol caritabil. Toate fondurile vor ajunge la familia Costea. În următoarele două săptămâni, mai exact până pe 3 mai, contăm în continuare pe ajutorul vostru, pentru că orice sprijin pentru aceste familii înseamnă o bucurie.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: George Dima