Liderii democrat-liberali au decis

Pe 30 iunie se vor reuni pentru a-şi alege noua conducere, după ce Emil Boc şi echipa lui şi-au dat demisia. N-a mai fost o şedinţă cu sânge pe pereţi, spune primarul Aradului Gheorghe Falcă, dar cu siguranţă s-a discutat în contradictoriu. O dovedeşte şi rezultatul votului. Au fost 36 la 14 pentru Convenţie extraordinară.

Pe fondul scandalului generat de alegerile locale, unde PDL-ul a pierdut majoritatea, președintele demisionar al PDL, Emil Boc a reiterat că nu mai candidează la nicio funcție.

Printre cei care au votat în favoarea organizării Convenţiei s-au numărat Emil Boc şi Ioan Oltean, în vreme ce Vasile Blaga s-a abţinut. Şi Theodor Stolojan a votat pentru Convenţie.

Un comitet interimar au susţinut şi Elena Udrea, Roberta Anastase şi Monica Macovei. Totodată, liderii PDL au decis să dea şi o derogare de vechime, adică fiecare membru să poată candida la orice funcţie în partid, indiferent de câtă vechime are în cadrul formaţiunii.

Cel mai vehiculat nume ca să preia șefia PDL-ului, Vasile Blaga le-a transmis pedeliştilor că partidul trebuie reformat din temelii şi reimpusă respectarea regulilor.

În favoarea organizării convenţiei extraordinare s-au pronunţat 36 de membri ai colegiului şi 14 s-au pronunţat pentru alegerea unui directorat care să conducă partidul până la convenţia de anul viitor.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu