Liber la pescuit!

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, anunță că activitatea de pescuit comercial din Deltă se poate desfășura fără probleme, cel puțin pentru prima jumătate a anului.

Anul 2018 începe fără o serie de acte normative care urmau să aibă ca scop reglementarea activității de pescuit în Delta Dunării. Acestă stare de fapt nu schimbă cu nimic posibilitatea oamenilor de a avea acces la activitatea de pescuit. Prin urmare, se poate pescui în continuare, fără probleme.

Conducerea Biosferei Delta Dunării a decis să prelungească valabilitatea permiselor de pescuit comercial de anul trecut, până la data de 31 mai 2018.  Astfel, cei 1.200 de pescari din Deltă, îşi vor putea continua activitatea.

Decizia a fost adoptată deoarece pentru reglementarea activităţii de pescuit comercial pe anul 2018, este necesară apariţia Ordinului privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit şi cotele de pescuit alocate pentru anul 2018 şi a Ordinului privind nominalizarea punctelor de debarcare şi a centrelor de primă vânzare în vederea desfăşurării activităţii pe anul 2018.

Persoanele fizice şi juridice autorizate să desfăşoare activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, sunt obligate să deţină asupra lor toate documentele necesare desfăşurării activităţii de pescuit comercial, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

Redactor: Sondra Sandu