Leii de mare pleacă de la Constanța

Cei patru lei de mare care au încântat publicul timp de doi ani la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, vor pleca din România.

Proprietarul acestora a decis că este mai bine pentru ei să plece în Italia, ceea ce urmează să se întâmple la sfârşitul acestei săptămâni.

Mandy a fost primul pui de leu de mare care s-a născut la Delfinariul din Constanţa şi a fost vedeta sezonului trecut. Alături de ea, Sam, Kelly şi Inuk au încântat publicul de la malul mării timp de doi ani. După îndelungi negocieri, proprietarul lor a decis că aceştia trebuie să se mute definitiv în Italia.

Dresorii, cei care au stat cu leii de mare aproape zilnic, se despart poate cel mai greu de ei. Se gândesc chiar să meargă în Italia să îi vadă.

Conducerea Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturi spune că vor fi găsite soluţii pentru ca turiştii care vin pe litoral în următorul sezon să aibă ce vedea şi să nu fie dezamăgiţi.

Anual, reprezentaţiile leilor de mare au adus Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii încasări de peste 100.000 de euro.

Reporter: Cristina Niță ; Imagine: Ionuț Constantin