Legile rutiere nu sunt aceleași pentru toți

Un cetățean italian a băgat în spital o femeie după ce a intrat într-o intersecție fără să se asigure. O conducătoare auto care circula regulamentar a fost proiectată direct pe marginea drumului. Mai mult decât atât, șoferul nici măcar nu a realizat că este vinovat și susținea că femeia rula cu viteză.

Deși evenimentul a fost anunțat prin 112 de trei ori de către un martor, la fața locului nu a fost trimis niciun echipaj pentru simplul motiv că nu erau victime. Abia după ce soțul femeii vătămate a ajuns la fața locului și a apelat încă o dată serviciul unic de urgență a fost trimis un echipaj.

Nici măcar în ceasul al doisprezecelea, cetățeanul italian nu și-a recunoscut vina. Argumentul suprem folosit de acesta este că airbag-ul celuilalt autoturism s-a declanșat, iar al lui nu.

Niciunul dintre conducătorii auto nu a consumat băuturi alcoolice. Femeia a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru mai multe investigații.

Redactor: Sorin Hulubei ; Imagine: Alex Ionescu