Legea uninominalului este în integralitate neconstituţională

Decizia a aparţine judecătorilor CCR care au admis sesizarea PDL în acest sens. Actul normativ adoptat de Parlament în luna mai prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori, într-un singur tur, cei care au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate. În plus, pragul electoral pentru accederea în parlament era eliminat din lege.

Anunţul că legea uninominalului este neconstituțională a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean

Democrat-liberalii au atac legea la Curtea Constituţională apreciind că acesta “este croită pentru interesul electoral al USL”. În plus, spuneau pdl-iştii actul normativ nu respectă nici dorinţa românilor de a avea un parlament unicameral şi 300 de parlamentari.

Legea uninominalului pur a fost iniţiată de Victor Ponta şi Crin Antonescu. Potrivit legii, alegerile au loc într-un singur tur. În judetele în care minoritătile au peste 7 la sută reprezentare, acestea ar fi urmat să primească în plus un mandat de parlamentar. Actul normativ elimină pragul electoral de 5 procente, iar independenții puteau intra în Parlament pe baza voturilor obținute, fără să depindă de un partid.

Pentru mai multe detalii si imagini video va urgam urmariti jurnalul Litoral TV

Redacto: Doina Sirbu