Lecție de istorie la Muzeul Militar

25 octombrie, o seară plină de emoții la Muzeul Militar din Constanța. Cu ocazia Zilei Armatei Române si a Centenarului realizarii Marii Uniri de la 1918, reprezentanții instituției au oferit vizitatorilor momente inedite. În cadrul evenimentului a avut loc și vernisajul expoziției „George Enescu în vremea Marelui Razboi din 1914-1918.

Zi istorică plină de muzică si bucurie, cu povesti si povestiri din file de istorie. Cam așa se poate descrie evenimentul găzduit de  Muzeul Național Militar “Regele Ferdinand I” din Constanța.

Evenimentul a fost marcat de o serie de manifestări la care a participat  Asociația Culturală și de reconstituire istorico-militară „Tomis” din Constanța precum și tenorul Răzvan Săraru, prim-solist al Teatrului Național de Opera și Balet „Oleg Danovski”, laureat al Premiilor Operelor Naționale 2018 pentru cel mai bun solist de operă.

Tot aici a avut loc și vernisajul foto expoziției „George Enescu in vremea Marelui Razboi din 1914-1918″.

Expoziția va  rămâne deschisă publicului până în data de 9 noiembrie. Muzeul Militar, unic în țară datorită  formei dreptunghiulare specifică magaziilor militare, a fost ridicat în secret, în urmă cu aproximativ 30 de ani, fără ştirea lui Nicolae Ceauşescu. Acesta știa că, în curtea Brigăzii 9 Mecanizate Mărăşeşti, se ridică, de fapt, o magazie pentru depozitarea armamentului şi a muniţiei.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Zarif Armanbet